sâmbătă, 25 februarie 2017

BUNGEE JUMPING (NIVELUL 12)

Aceasta este configuraţia iniţială, adică aceea când minerul "intră" în această încăpere. Se vede că personajele sunt aproape aceleaşi, cu precizarea că gardianul de tip C care dă impresia că e de tip H are culoarea galbenă:
Se poate vedea că:

  • sunt două ziduri verticale, care formează un fel de horn, iar în interiorul hornului e unul din obiectele strălucitoare care trebuiesc culese
  • cele 3 compartimente ale suprafeţei de joc nu sunt separate complet unul de celălalt, dar Kong nu permite intrarea "pe sus" în compartimentul drept
  • prima platformă pe care se sare e obişnuită
  • conveierul e destul de lung şi are tufe letale pe el
Aşadar, personajul principal trebuie să ajungă la clapeta din stânga, să spargă zidul.
Se vede cum gardianul de tip C şi-a lungit cursa, trecând dincolo de zid. Trecerea în compartimentul drept se face prin spărtură, iar apoi începe ascensiunea. Azvârlirea lui Kong nu e obligatorie, dar e recomandată
După care, pentru a culege ultima banană (cu rol de cheie), minerul practică Bungee Jumping.
Nu are nevoie de frânghie. Poarta, fiind deschisă, nu se consideră cădere de la prea mare înălţime.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.